20 aprilie 2024

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

PARTENERIAN ÎNTRE CONSILIUL JUDEȚEAN CĂLĂRAȘI ȘI INSPECTORATUL SCOLAR JUDEȚEAN PENTRU PREMIEREA PERFORMANȚEI

Inspectoratul Școlar Județean, în parteneriat cu Consiliul Județean Călărași, a organizat astăzi, 19 mai 2023, festivitatea de premiere a performanțelor școlare înalte ale elevilor călărășeni, obținute la concursurile și olimpiadele județene și naționale.

Prin participarea la aceste concursuri și olimpiade, elevii și-au evidențiat pasiunea și siguranța de sine, șlefuindu-și abilitățile, aspecte ce aduc contribuția la dezvoltarea unor oameni de bază ai societății de mâine.

Această zi a fost prilejul de bucurie prin care au fost aduse aprecieri și recunoștință atât elevilor premianți, cât și celor care au reușit să-i ghideze spre podium, profesorilor coordonatori și părinților!

Cinste învingătorilor, onoare tuturor participanților!

Festivitate de premiere a elevilor care au obținut rezultate la olimpiadele, concursurile și activitățile educative cuprinse în calendarele Ministerului Educației.

Una dintre priorităţile administraţiei publice judeţene este performanţa educaţională şi promovarea valorilor judeţului.

 Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță împreună cu administratorul public Bogdan Mihai și Inspectoratul Școlar Județean a oferit premii în bani elevilor din județul Călărași, ca urmare a rezultatelor obținute la olimpiadele, concursurile și activitățile educative cuprinse în calendarele Ministerului Educației.

„A fost o bucurie pentru mine să-i cunosc pe acești elevi care fac cinste județului Călărași, să-i felicit personal pentru reușita de acum și să-i încurajez să continue pe acest drum al învățăturii. Îmi doresc ca ei să fie specialiștii de mâine, bine pregătiți în profesia lor. Cu toții merită respectul și aprecierea noastră pentru tot ceea ce fac pentru învățământul călărășean”

Vasile Iliuță – președinte Consiliului Județean Călărași