6 mai 2024

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

13 SEPTEMBRIE ZIUA POMPIERILOR DIN ROMÂNIA

Aniversarea, la 13 septembrie, a Zilei Pompierilor din Romania, ne readuce în memorie sacrificiul ostaşilor pompieri, care, în anul 1848, au scris cu propriul sânge o pagină de istorie, de devotament şi de iubire de ţară dusă până la jertfa supremă, în inegala confruntare din Dealul Spirii cu armata otomană venită să înăbuşe Revoluţia Română.

În acest sens, I.S.U. « Barbu Ştirbei » Călăraşi va desfăşura prin subunităţile sale mai multe exerciţii şi aplicaţii demonstrative, va prezenta publicului larg cu ocazia « săptămânii porţilor deschise » tehnica de intervenţie folosită în situaţiile de urgenţă şi în misiunile specifice.

În data de 13 septembrie 2023, începând cu orele 15,30 în Parcul Dumbrava din municipiul Călăraşi, se vor desfăşura mai multe activităţi în prezenţa oficialităţilor locale şi a reprezentanţilor mass media.

Vor fi avansaţi în grad pompierii militari care s-au evidenţiat în activitate, obţinând rezultate deosebite, vor fi premiaţi câştigătorii concursurilor sportive dedicate acestui eveniment, vor fi prezentate invitaţilor echipamentele şi cele mai noi autospeciale intrate în dotarea unității.