4 mai 2024

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

AUTOTURISM CĂUTAT DE AUTORITĂȚILE DIN SLOVACIA, DESCOPERIT ÎN PTF GIURGIU

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit și indisponibilizat, până la finalizarea cercetărilor, un autoturism estimat la o valoare de 50.000 lei, aflat în atenția autorităților din Slovacia. 

La data de 15.10.2023, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat la control, un cetățean bulgar, în vârstă de 53 de ani, aflat la volanul unui microbuz, înmatriculat în Bulgaria, ce transporta pe platformă un autoturism marca BMW cu număr de înmatriculare specific Germania.

Cu ocazia efectuării verificărilor, polițiștii de frontieră giurgiuveni au constatat faptul că autoturismul aflat pe platformă, marca BMW, figura ca bun căutat pentru confiscare, alertă emisă de către autoritățile din Slovacia.

Șoferul platformei a declarat poliţiştilor că nu avea cunoştinţă despre faptul că autoturismul se afla în litigiu.

Mijlocul de transport, estimat la o valoare de 50.000 lei, a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor.

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire la infracțiunea de furt, faptă prevăzută de art. 270, alin. 1 din Codul Penal.