La data de 14 octombrie a.c., în jurul orei 21:30, polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Dor Mărunt, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, aflându-se pe o stradă din comuna Dor Mărunt, județul Călărași, au efectuat semnalele regulamentare de oprire unui autoturism, conducătorul auto refuzând să oprească, continuându-și deplasarea.
S-a procedat la urmărirea autoturismului în cauză pe o distanță de aproximativ 3 km, reușindu-se oprirea acestuia în satul Dâlga, județul Călărași.
În urma legitimării, a fost identificat conducătorul auto în persoana unui bărbat de 49 de ani, din comuna Dor Mărunt, județul Călărași, care, întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest.
În urma testării, a reieșit o valoare de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind ulterior condus la spital, pentru recoltarea unor mostre biologice.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
More Stories
Au început lucrările de dragaj pe Brațul Borcea: Măsuri urgente pentru menținerea navigabilității în condiții de secetă
Noua atracție din Portul Turistic Călărași. Fotografia cu „Dunărea Călărășeană”
Actiune BLITZ: țigarete în valoare de peste 720.000 lei, ascunse într-un autocamion, descoperite de polițiștii de frontieră la Calafat. Șoferul a fost arestat preventiv