2 mai 2024

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR PENTRU CREȘTEREA GRADULUI DE SIGURANȚĂ

În județul Călărași, a fost organizată o acțiune cu efective mărite, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, fiind folosite aparatele etilotest și drugtest pentru depistarea conducătorilor auto care aleg să conducă vehicule sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise

La acțiunea organizată sub coordonarea polițiștilor din cadrul Direcției Rutiere – I.G.P.R., au participat polițiști din cadrul Brigăzii Autostrăzi, împreună cu cei de la Brigada Rutieră București și polițiști rutieri din cadrul serviciilor rutiere din județele Giurgiu și Constanța.

În cadrul acțiunii desfășurate, au fost efectuate 680 de testări cu aparatul etilotest și 38 de testări cu aparatul drugtest.

Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 92 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 30.500 de lei.

Ca măsură complementară, au fost reținute, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, 13 permise de conducere, dintre care 4 pentru încălcarea regimului legal de viteză, 7 pentru consumul de alcool și 2 pentru conducere sub influența substanțelor interzise, fiind retrase 6 certificate de înmatriculare.

Totodată, au fost constatate în flagrant delict 4 infracţiuni la regimul rutier.

Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, în vederea asigurării unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică pentru toți cetățenii.

Exemple:

1. La data de 7 aprilie a.c., în jurul orei 1:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Budești au oprit pentru control, pe DJ 301, un autoturism condus de un tânăr, de 21 de ani.

În urma efectuării testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

2. La aceeași dată, în jurul orei 0:55, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Călărași au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat, de 27 de ani.

În urma controlului, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, reieșind o valoare de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, tânărul fiind ulterior transportat la spital, în vederea prelevării unor mostre biologice.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.