30 mai 2024

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

PROMOVAREA PROFESIEI DE POLIȚIST ÎN RÂNDUL TINERILOR

Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară și Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au organizat o activitate pentru a prezenta publicului informații referitoare la perioada și criteriile de înscriere la Şcoala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina (1.340 de locuri) și Şcoala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” Cluj Napoca (300 de locuri).

Persoanele interesate au aflat cum pot deveni polițiști, urmând cursurile de învățământ din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă națională și au primit răspunsuri la curiozitățile pe care le-au avut cu privire la această profesie.

Totodată, polițiștii au reamintit tinerilor interesați faptul că până la data de 14 mai a.c., se mai pot înscrie la concursul de admitere la școlile postliceale de agenți de poliție din Câmpina și Cluj.

Le reamintim celor interesați că anunțul de recrutare, cu toate detaliile necesare înscrierii, modelele documentelor și detaliile aferente celorlalte etape de desfășurare a concursurilor, pot fi consultate accesând site-ul oficial al inspectoratului la secțiunea Carieră/Admitere 2024/Anunț concurs de admitere la unitățile de învățământ postliceal ale M.A.I., sesiunea aprilie-iulie 2024.