15 septembrie 2026

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

Delegația Consiliului Raional Călărași din Republica Moldova în vizită la Călărași

Președintele Consiliul Județean Călărași, Vasile Iliuță, a primit vizita oficială a delegației Consiliul Raional Călărași, condusă de Nicolae Drăganel, președintele raionului.

Din delegație au mai făcut parte Ion Revenco, vicepreședinte al raionului, Alina Moroșanu, secretar al Consiliului Raional, și Evgheni Tihonov, șef al Direcției Economie, Agricultură și Dezvoltare Rurală. La întâlnire a participat și Marius Dulce, primarul municipiului Călărași.

„Această vizită continuă dialogul instituțional început anterior și reconfirmă angajamentul pentru consolidarea parteneriatului cu frații noștri de peste Prut, Consiliul Raional Călărași, cu care suntem înfrățiți. Ne dorim să dezvoltăm proiecte comune și să valorificăm acest parteneriat în beneficiul direct al cetățenilor din ambele comunități.” a declarat Vasile Iliuță – președinte Consiliul Județean Călărași

Programul oficial nu s-a limitat doar la discuții teoretice. Pentru a evidenția direcțiile în care cele două administrații pot colabora, delegația a vizitat mai multe obiective strategice din județ: Spitalul Județean de Urgență Călărași, Portul Turistic de ambarcațiuni și Palatul Socio-Cultural.