Vineri, 27 februarie 2026, la sediul Instituției Prefectului – Județul Călărași, a avut loc ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, convocată prin Ordin al Prefectului.
Ședința a fost condusă de prefectul județului Călărași, Laurențiu State, împreună cu secretarul general al instituției, Emil Mușat, la lucrări participând și reprezentanți ai structurilor cu atribuții în domeniu, din partea Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași fiind prezent colonel Cristian Gheorghe.
Pe ordinea de zi s-a aflat analiza adresei Comitetului Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Oltenița privind situația apărută ca urmare a contaminării apei evacuate prin efluent, în contextul unor dificultăți majore în procesul de epurare a apelor uzate colectate prin stația de epurare ce deservește municipiul Oltenița.
În cadrul ședinței au fost analizate măsurile necesare pentru gestionarea situației și pentru limitarea eventualelor efecte asupra comunității, instituțiile competente urmând să monitorizeze permanent evoluția acesteia.
More Stories
605 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 224.000 de lei aplicate de polițiștii călărășeni
72 de situații de urgenţă pentru pompierii călărășeni
Au început lucrările de dragaj pe Brațul Borcea: Măsuri urgente pentru menținerea navigabilității în condiții de secetă