La data de 28 iulie a.c., ora 18:13, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, de către o femeie de 53 de ani, angajată a unei societăți comerciale din municipiul Călărași, cu privire la faptul că două persoane au sustras din incinta unității.
Din verificările efectuate a reieșit că două persoane au pătruns în incinta societății comerciale, iar una dintre acestea ar fi purtat o discuție cu o angajată, cu scopul de a-i distrage atenția, timp în care cealaltă persoană ar fi sustras un produs. După observarea faptei, angajata i-a solicitat persoanei care avea bunul asupra sa să îl înapoieze, solicitare căreia aceasta i s-a conformat, ulterior ambele persoane părăsind incinta unității comerciale.
În urma administrării probatoriului, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, au fost identificate persoanele bănuite de comiterea faptelor, respectiv doi bărbați, de 19 și 20 de ani. Totodată, în sarcina acestora au fost probate mai multe fapte de natură penală săvârșite în același mod de operare.
Față de cei doi a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, aceștia fiind cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Precizăm că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
More Stories
31 august 2026 – termen-limită pentru vizarea carnetelor de rentier agricol
Vasile Iliuță și Laurențiu Dan Ionescu, desemnați Cetățeni de Onoare ai raionului Călărași
PSD a rezolvat cea ce nu a rezolvat guvernul demis prin moțiune de cenzură