2 august 2026

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

Premieră la Călărași: Peste 50 de boxeri din 4 țări se antrenează la noua Bază Sportivă Tip 1

Călărașiul își confirmă încă o dată statutul de pepinieră a campionilor! De astăzi, Călărașiul devine centrul boxului internațional, găzduind un stagiul de pregătire de anvergură, o premieră absolută pentru comunitatea locală.

Peste 50 de sportivi din Grecia, Macedonia, Ungaria și Republica Moldova au sosit la Călărași pentru a se antrena cot la cot cu loturile naționale U15 și U17 ale României, dar și cu boxerii de la secția de profil a CSM Călărași.

Evenimentul marchează o altă premieră importantă: este pentru prima dată când o astfel de pregătire internațională se desfășoară pe terenul noii baze sportive construite de Primăria Municipiului Călărași.

Conducerea Clubului Sportiv Municipal Călărași merită toate felicitările pentru inițiativa și eforturile de a aduce evenimente de o asemenea talie în oraș. Cu această nouă infrastructură, Călărașiul dovedește că are nu doar potențial și sportivi de valoare, ci și condițiile optime necesare desfășurării unor cantonamente la standarde înalte.

Iubitorii sportului cu mănuși și cei care doresc să îi vadă pe tinerii pugiliști la lucru sunt așteptați să urmărească ședințele de pregătire pe noua baza sportivă Tip 1 (lângă complexul H2O)

Mult succes tuturor sportivilor și antrenorilor implicați în acest stagiul de pregătire!