1 decembrie 2022

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

Incendiu la un depozit de plante furajere în balta Borcea

Intervenţie pentru stingerea unui incendiu de amploare la un depozit de plante furajere în baltă, pe raza unităţii administrativ teritoriale Borcea, operaţiunile derulându-se începând cu miezul nopţii.

Pompierii militari din cadrul subunităţilor I.S.U. Călăraşi acţionează pentru stingerea incendiului cu şase autospeciale de capacitate mărită, iar alte trei autospeciale de la I.S.U. Ialomiţa au fost trimise în sprijin.

În data de 13.08.2021, ora 00.03, echipaje specializate de stingere din cadrul subunităţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştribei” al judeţului Călăraşi au fost solicitate să acţioneze pe raza comunei Borcea, în baltă, pentru stingerea unui incendiu de plante furajere, care se manifesta violent într-un depozit de plante furajere, proprietate privată, aparţinând unei societăţi comerciale cu profil agricol.

La sosirea echipajelor de stingere, incendiul se manifesta foarte violent, cu flacără şi cu fum dens la una dintre cele trei hale ale depozitului de plante furajere, existând risc de extindere la alte hale şi bunuri materiale aflate în imediata vecinătate. Pompierii militari s-au deplasat la această intervenţie, iniţial cu patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând pentru a lichida incendiul şi pentru a proteja celelalte bunuri materiale din apropiere, ulterior fiind trimise în sprijin încă două autospeciale de la Chiselet şi Dragalina şi trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă de la I.S.U. „Barbu Catargiu” al judeţului Ialomiiţa

Incendiul a fost localizat şi nu mai exista pericolul ca arderea să se extindă şi la alte bunuri materiale aflate în imediata apropiere, întrucât pompierii militari care intervin la faţa locului au luat toate măsurile necesare pentru ca arderea să nu se dezvolte la vecinătăţi şi se lucrează mai departe până la lichidarea focarelor.

Purtător de cuvânt al I.S.U. „Barbu Ştirbei” Călăraşi – Plutonier adjutant şef Tătăranu Ştefan-Ovidiu