7 mai 2024

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

ACȚIUNI ALE POLIȚIȘTILOR RUTIERI

În ziua de 09 martie a.c., Serviciul Rutier Călărași a organizat o serie de activități cu caracter educativ și preventiv pe linia combaterii consumului de băuturi alcoolice și/sau substanțe psihoactive în rândul conducătorilor de vehicule, scopul fiind acela de a preveni accidentele rutiere produse pe acest fond.

Astfel, începând cu ora 12:30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, împreună cu polițiști din cadrul Biroului Siguranță Școlară și reprezentanți din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Călărași, au organizat o ședință de educație rutieră cu elevii Liceului Tehnologic Transporturi Auto Călărași.

Temele abordate au vizat consumul de băuturi alcoolice și de substanțe psihoactive, efectele nocive ale acestor substanțe și consecințele legale ale consumului substanțelor interzise în cazul conducătorilor de autovehicule.

Cu ocazia întâlnirii, polițiștii au prezentat laboratorul de educație rutieră, precum și aparatura de depistare a prezenței în organism a băuturilor alcoolice (etilotest) și a substanțelor psihoactive (drugtest), aflate în dotarea poliției rutiere, iar reprezentantul C.P.E.C.A. Călărași le-a prezentat elevilor efectele consumului de băuturi alcoolice prin intermediul unui dispozitiv care simulează efectele vizuale ale consumului de alcool.